Biorezonanta - definitie, istoric si materiale informative
Biorezonanţa, o metodă revoluţionară de diagnostic şi tratament apărută în Germania şi perfecţionată în Rusia,
tehnica a ajuns şi în România
Până nu demult, practica medicală se baza pe modelul realităţii newtoniene, model care priveşte lumea ca pe un sistem mecanic. Modelul medicinei clasice consideră că funcţiile sistemului fiziologic al omului şi psihicul său depind exclusiv de structurile materiale ale creierului şi corpului. Însă noile abordări consideră că omul reprezintă ceva mai mult decât o sumă de elemente chimice. El depinde de acea forţă vitală ce-i definitivează integritatea şi vivacitatea.
Până nu cu mult timp în urmă, medicii nu se interesau şi nu se foloseau de forţele vitale fiindcă nu existau modele ştiinţifice acceptabile care să lămurească existenţa şi rolul lor în susţinerea activităţii organismului. În ultimul timp a apărut o nouă generaţie de medici, care încearcă să rezolve problemele organismului uman privindu-l pe om în primul rând ca pe o formă de energie. Ei pornesc de la ideea supremaţiei spiritului faţă de corpul fizic, dimensiunea spirituală a omului fiind considerată ca baza energetică a vieţii, fiindcă energia spiritului poate anima structura fizică a materiei. La nivel mondial, medicina se apropie, dacă nu cumva a şi ajuns, de un moment de răscruce. După un secol de dominaţie a medicinei bazate exclusiv pe medicamente chimice de sinteză, timp în care s-au făcut progrese impresionante în domeniul igienei, al chirurgiei, al profilaxiei şi combaterii bolilor contagioase, a venit timpul să fie redescoperită medicina naturii. Considerată de mulţi ca o rămăşiţă arhaică şi ironizată ca atare, aceasta câştigă tot mai mult teren. În faţa bolilor grave ale ultimului secol, medicina alopată se dovedeşte adeseori neputincioasă, în timp ce metodele neconvenţionale dau rezultate spectaculoase.
Într-o lume dominată masiv de interesele industriei de medicamente, există o ţară unde multe dintre principiile medicinei neconvenţionale se bucură de respect şi sunt studiate şi aplicate pe scară largă. Este vorba despre Rusia, care a alocat resurse impresionante în domeniul medicinei alternative, devenind, în momentul de faţă, o adevărată superputere prin stadiul la care a ajuns. Oricine va căuta în gigantica reţea informaţională constituită de Internet aplicaţii medicale ale parapsihologiei sau aparatură psihotronică, va găsi sute de locaţii ruseşti. De altfel, în mediile informaţionale internaţionale apar tot mai des ecouri despre succesele medicinei şi tehnologiilor de diagnostic şi tratament ruseşti. Unul dintre domeniile de avangardă ale medicinei alternative este reprezentat de biorezonanţă, o terapie aproape necunoscută la noi, dar în care, în Rusia, au fost specializaţi circa 7 000 de medici, dintre care 5 000 activează pe plan naţional, iar alţi 2 000 în diverse ţări ale lumii, în special în Europa Occidentală şi S.U.A
Origine
Deşi terapia prin biorezonanţă a fost foarte mult perfecţionată în cadrul Centrului IMEDIS din Moscova şi aplicată în Rusia, originea ei se află în Germania. În 1953, un medic german, Reinhardt Voll, şi-a propus să elaboreze o metodă de diagnostic pornind de la măsurarea potenţialului electric al punctelor de acupunctură. Apoi prelucra aceste date şi reuşea să dea anumite diagnostice, care erau apoi verificate în laboratoare şi clinici de prestigiu. Spre uimirea tuturor, diagnosticele erau uimitor de precise. În plus, el era capabil să stabilească şi anumite disfuncţionalităţi energetice, conform unor principii din medicina chineză, putând astfel preveni boli cu mult înainte ca ele să se manifeste. Conform teoriei lui Reinhardt Voll, când organismul se îmbolnăveşte, apar oscilaţii electromagnetice noi, numite oscilaţii patologice. Atât oscilaţiile normale (corespunzătoare stării de sănătate), cât şi cele patologice pot fi înregistrate prin măsurarea fină a punctelor de pe meridianele energetice. Dr. Voll a mers mai departe şi a încercat să inducă unele câmpuri de joasă intensitate, aducând la normal potenţialul punctelor de acupunctură aflate în dezechilibru. Rezultatele au fost remarcabile, coeficientul de vindecare ajungând la 75-80%.
Biorezonanţa reprezintă o metodă relativ nouă de investigare şi tratament, bazată pe ultimele descoperirii în fizica cuantică. Acest aparat de biorezonanţă poate să influenţeze pozitiv şi să stimuleze procesele bioinformatice de bază din organism, ajutând astfel la stimularea procesului de autoreglare a acestuia. Pe lângă acest fapt, poate să ajute organismul şi în a se apăra de efectele nocive ale mediului, să trateze anumite boli, chiar în mod complementar cu alte tratamente. Principala sa calitate este că, deşi are o întrebuinţare extrem de vastă, nu are absolut niciun efect secundar. Prin intermediul aparatului de biorezonanţă sunt furnizate informaţii despre starea de sănătate a organismului bazându-se doar pe vibraţiile electomagnetice ale celulelor şi ţesuturilor umane, fără a fi necesară prelevarea de sânge, fără a se recurge la o iradiere cu raze nocive sau o intoxicaţie cu substanţe chimice. Investigaţia seamănă foarte mult cu EKG-ul sau EEG-ul. "Prin simpla conectare la aparat a persoanei cu ajutorul celor cinci senzori: doi la mâini, doi la picioare şi unul pe frunte, aparatul îşi ia în câteva minute atâtea informaţii încât nici cu zeci de analize de sânge, ecografe, filme, teste alergice nu se pot obţine", ne-a precizat prof. univ. dr. Gabriela Muţiu, proprietara unui astfel de aparat. Cu ajutorul aparatului se pot determina: alergiile, bolile dobândite genetic, deficienţele de vitamine şi minerale din corp, problemele digestive, imunitatea, eventualii viruşi şi paraziţi etc. Dr. Gabriela Muţiu a mai precizat că prin această metodă se pot aprecia şi factorii de risc pe care un pacient îi are pentru contactarea unor boli. În acest sens, pacientul poate fi sfătuit cum să-şi schimbe stilul de viaţă pentru îndepărtarea şi contracararea efectelor nedorite. Deoarece se urmăreşte o terapie naturistă complexă, pe lângă tratamentele clasice, medicamentoase, în cadrul cabinetului se fac recomandări terapeutice bazate în mare măsură pe fitoterapie.
Ce este biorezonanta?
Biorezonanta este o metoda moderna de diagnostic si tratament, nou introdusa intre metodele de investigatie medicala:
-diagnosticarea se realizeaza cu ajutorul unei aparaturi ultra-moderne de culegere a informatiei in sistem NLS (non-linear sistem).
-tratamentul de corectie energetica si bio-informationala de precizie (Meta Terapie) utilizeaza sisteme laser.
In prezent aceasta metoda este utilizata in cosmonautica, pe statiile orbitale.
Cum se realizeaza inregistrarea cu aparatul de biorezonanta?
Aparatura moderna de biorezonanta permite inregistrarea parametrilor bioelectromagnetici si evaluarea starii de sanatate intr-un interval foarte scurt de timp 20-30 minute.
Inregistrarea este neinvaziva si lipsita complet de efecte secundare. Singurele contraindicatii sunt perioada de graviditate si purtarea stimulatoarelor cardiace tip pacemaker. In timpul scanarii pacientul nu trebuie sa poarte asupra sa aparate generatoare de camp electro-magnetic (cum ar fi telefoanele mobile), si trebuie sa fie asezat la o distanta de cel putin 50-100cm de persoanele care il insotesc. Inregistrarea nu necesita nici o conditie prealabila (pacientul poate sa manance in orice moment inaintea inregistrarii, consumul de apa nu este obligatoriu, nu sunt necesare procedee evacuatorii, nu se folosesc substante de contrast).
Pacientul are posibilitatea sa vada pe monitorul unui calculator tot ceea ce se inregistreaza si poate sa-si faca singur o parere asupra starii sale generale de sanatate.
La finalul inregistrarii el va primi lista similaritatilor spectrale si concluziile medicale, realizate de catre medici cu experienta.
Ce se analizeaza cu aparatul de biorezonanta?
Analizararea starii de sanatate a pacientului se realizeaza prin scanarea structurilor bio-electromagnetice ale intregului corp: sectiuni transversale din 5 in 5 cm la nivelul capului si trunchiului, sectiuni sagitale, antero-posterioare, la nivelul trunchiului si pelvisului,urmate de inregistrarea fiecarui organ: esofag, stomac, intestin subtire si intestin gros, pancreas, ficat, vezica biliara, nazo-faringe, laringe, arbore bronsic, plamani, inima, vasele mari de sange, circulatia coronariana, circulatia cerebrala, rinichi, vezica urinara, prostata, uter, ovare, glande enocrine: epifiza, hipofiza, tiroida, paratiroide, timus, suprarenale, ovare sau testicule: sistem nervos central: emisferele cerebrale, maduva spinarii, nervii spinali; analizatori, sistem osos, articulatii etc.
Fiecare organ este complex investigat pana la nivel tisular si chiar celular.
Aparatul detecteaza prezenta microorganismelor- bacterii, virusuri, fungi, helminti (viermi), testarea sangelui si testarea alergologica fara sa fie necesara prelevarea nici unei probe biologice.
Toate informatiile sunt stocate in calculator si pot fi accesate si comparate cu noi inregistrari realizate la diversele controale din timpul tratamentului.
Biorezonanta este o metoda eficienta de diagnostic, tratament si preventie.
Prin masurarea entropiei se pot decela tendintele organismului catre anumite afectiuni. Astfel, exista posibilitatea sa cunoastem de ce afectiuni vom suferi in viitor daca nu vom lua masurile necesare pentru inlaturarea cauzelor si reechilibrare eficienta.
Pentru afectiunile existente vom putea urmari gradul de instalare si perturbare a unui anumit organ precum si procesul de remisie pana in momentul vindecarii.
Pentru persoanele care se stiu a fi sanatoase, un astfel de control este suficient si necesar o data pe an.
Persoanele care prezinta un cumul de afectiuni este necesar sa realizeze controale periodice, din 2 in 2 luni pana la vindecare.
Ce mai cuprinde consultatia medicala?
Consultatia cuprinde pe langa inregistrarea la aparatul de biorezonanta si anamneza medicala, consultul clinic al pacientului, stabilirea tratamentului pentru o durata de 1-2 luni, a dietei recomandate afectiunilor care au fost depistate in cadrul consultatiei, alte masuri preventive sau curative.
Daca exista necesitatea realizarii unor investigatii mai amanuntite sau pentru confirmarea diagnosticului, se fac recomandari catre unitatile spitalicesti de specialitate.
Aceasta confirmare a diagnosticului este realizata adesea de unii pacienti mai sceptici si spre surprinderea acestora, intr-o proportie de 95% diagnosticele sunt confirmate si prin metodele medicale clasice.
Avantajele biorezonantei
•Se obtin informatii referitoare la disfunctiile fiecarui organ;
•Sunt identificate necesitatile de baza ale organismului: hidratare, factori nutritivi (vitamine, minerale), necesitatea de refacere prin somn, de relaxare;
•Sunt depistati factorii agresori (de stres) si in ce masura organismul testat poate raspunde acestor factori;
•Este evaluata starea glandelor endocrine, a metabolismului glucidic, lipidic si proteic;
•Se testeaza compatibiliatea pacientului cu diferite alimente, medicamente sau produse naturale.
•Functiile organismului sunt corectate prin neutralizarea functiilor patologice si restabilirea celor fiziologice, modificarile petrecandu-se la nivel de celula.
(sursa http://www.bioresonance.ro/)
Produs bio organic
Definiţie
Aceste produse, fie că sunt alimente bio, produse cosmetice bio, de îngrijire bio, de curăţenie bio sau suplimente nutritive sunt compuse strict din plantele , din ingrediente organice, fără a fi modidficate genetic sau fără să li se fi adăugat alte produse chimice.
Producţie
Traseul acestor produse este unul foarte simplu: planta se cultivă pe terenuri pe care nu a fost aplicat nici un îngrăşământ chimic; planta culeasă este supusă macerării fără a i se aplica procedee chimice iar în ultima fază ele sunt ambalate fără conservanţi sau alţi substituienţi chimici.In plus semintele folosite NU sunt modificate genetic, ci controlate biologic.
Diferenţa
Între produsele naturale şi produsele bio-organice, diferenţa o reprezintă tocmai acesti paşi menţionaţi în producţie. Produsele denumite generic- naturale sunt bazate pe plante. Ele nu au fost cultivate pe terenuri organice şi nici nu au fost supuse procedeelor naturale, fără substanţe chimice pentru obţinerea substanţei finale.
Răspândire
La noi în ţară magazinle alimentare bio sunt în venire, căutate tot mai des. Industria agricolă bio se supune unei legislaţii speciale pentru certificare. Motivul este conştientizarea efectelor nocive pe care îl au îngrăşămintele chimice şi insecticidele asupra organismului uman dealungul aniilor. În Germania, industria bio-organică este foarte dezvoltată, existând lanţuri de magazine-supermarket în care se pot procura astfel de produse eficiente pentru sănătate.
(sursa http://ro.wikipedia.org/wiki/Produs_bio_organic)
Astmul bronsic
Introducere
Asmul bronsic este o boala inflamatorie cronica a cailor respiratorii. Bronhiile astmaticilor reactioneaza exagerat la anumite substante iritante si se ingusteaza spasmodic, ducand la dispnee paroxistica, care se acompaniaza de producere abundenta de secretie bronsica si inflamare a mucoaselor.
Astmul bronsic constituie cea mai frecventa afectiune cronica in randul copiilor, care apare de obicei pe un fond alergic, in timp ce la adulti se manifesta mai ales forma nonalergica.
Criza astmatica dureaza de la cateva secunde la cateva ore. Factorii declansatori sunt considerati a fi alergenii, infectiile cailor respiratorii superioare, suprasolicitarea, presiunea psihica, frigul, medicamentele, noxele din atmosfera. Diagnosticarea se face pe baza anamnezei, a examenului clinic, a testelor pentru aprecierea functiei pulmonare si a testelor alergologice. Una din cele mai importante masuri preventive ale crizei astmatice este evitarea factorului declansator (praf, animale de casa, fum de tigara, etc.). In tratamentul astmului bronsic se folosesc sprayuri, betasimpatomimetice, preparate cu cortizon, inhibitori de leucotrina si, dupa caz, acid cromoglicinic. Cazurile severe impun tratamentul parenteral. Prognosticul astmului bronsic la copii este bun.
Definitie
Astmul bronsic este o afectiune a cailor respiratorii, caracterizata de inflamarea cronica a mucoasei respiratorii. Caile respiratorii se ingusteaza in prezenta anumitor susbstante iritante, provocand dispnee- mai ales paroxistica- care apare cu precadere noaptea sau dimineata devreme. Evolutia cronica a bolii poate determina, in timp, ingustarea ireversibila a cailor respiratorii.
Prevalenta bolii
Astmul bronsic reprezinta cea mai frecventa afectiune cronica in randul copiilor. In aproximativ 30% din cazuri simptomele apar din primul an de viata, iar restul de 70 % dezvolta simptomatologia specifica pana la varsta de 5 ani. Daca debutul bolii are loc mai tarziu, creste probabilitatea ca factorul declansator sa fie de natura alergica. Asmul bronsic persista la 5 % din populatia adulta.
Manifestari clinice
Simptomele asmului bronsic apar datorita inflamarii cailor respiratorii, in special a mucoasei bronsice, dar si a inflamatiei locale, care determina producerea exagerata de secretie bronsica foarte vascoasa. Secretia bronsica si inflamarea mucoasei provoaca ingustarea lumenului cailor respiratorii (prin obstructie). Diametrul redus al cailor aeriene va obstructiona respiratia, mai ales in cazul copiilor, deoarece in cazul lor suprafata mucoasei este foarte mare in raport cu latimea cailor aeriene. Mai mult, muschii de la nivelul bronhiolelor se contracta spasmodic si faza expiratorie a respiratiei va fi insotita de un sunet suierat caracteristic (wheezing). Adesea se asociaza o tuse iritativa cu expectoratie vascoasa, sticloasa. Simptomele dipar complet interepisodic.
Forma acuta a astmului bronsic se manifesta in criza si este declansata de ingustarea brusca, exagerata a cailor aeriene, care duce la dispnee paroxistica si senzatie de apasare in piept. Atacul dureaza de la cateva secunde, pana la ore sau chiar zile si este cunoscut in limbajul medical sub denumirea de „starea de rau astmatic”. Simptome ca tusea sau dispneea pot sa apara si intre crize. Afectarea tesutului cardiac si pulmonar se poate asocia pe termen lung cu un emfizem pulmonar datorat fazei expiratorii insuficiente.
Formele de astm bronsic cu evolutie grava pot afecta dezvoltarea generala a copilului, atat somatica (greutate, inaltime) cat si mintala (rezultale scolare slabe). In stadiile avansate ale bolii apare si deformarea cutiei toracice, cu modificarea miscarilor muschilor respiratori. Procesul de respiratie va necesita implicarea sumplimentara a muschilor respiratori auxiliari, de la nivelul toracelui, spatelui si a celor pectorali. Astfel, in criza de rau astmatic se sprijina adesea bratele, pentru a facilita miscarile respiratorii ale cutiei toracice.
Emfizemul pulmonar
Introducere
Emfizemul pulmonar reprezinta o distensie patologica a plamanilor, care se poate manifesta acut- in criza de rau astmatic, cu sanse bune de vindecare- sau poate sa evolueze cronic.
Emfizemul pulmonar cronic apare de cele mai multe ori in urma unei bronsite cronice sau a unei bronsite obstructive cronice la fumatorii cu varsta peste 50 de ani. Foarte rar boala apare la adultii sub 40 de ani datorita unui defect enzimatic ereditar (lipsa inhibitorului de alfa-1-proteinaza).
Aparitia emfizemului poate fi conditionata si de cauze profesionale: expunerea la pulberi, substante chimice sau supradistensie mecanica. Cel putin in cazul expunerii la pulberi si la substante chimice, aparitia emfizemului este precedata de o bronsita cronica declansata fie de reactia la corpi straini (pulberi), fie de iritarea directa a sistemului respirator (chimicale). In cazul supradistensiilor mecanice la nivel pulmonar , alveolele pulonare se dilata excesiv , pana ce pocnesc si formeaza un emfizem.
Emfizemul pulmonar face parte din categoria bolilor pulmonare obstructive cronice -BPOC (alaturi de bronsita obstructiva cronica si astmul bronsic).
Definitie
Emfizemul pulmonar este o boala pulmonara obstructiva (precedata de bronsita cronica si de bronsita obstructiva cronica), care se caracterizeaza prin distensia parenchimului pulmonar datorita dilatarii pana la pocnire a alveolelor pulmonare.
Etiologie
In functie de cauza, emfizemul pulmonar se poate manifesta in forma acuta sau cronica.
Emfizemul pulmonar acut reprezinta distensia reversibila a plamanilor datorata stenozarii bronhiilor subsegmentare in criza de astm bronsic.
Se presupune ca una din cauzele emfizemului pulmonar cronic este un dezechilibru intre enzimele cu rol de protectie si cele cu rol de distrugere din alveole. In cazul proceselor inflamatorii la nivel pulmonar, granulocitele (leucocite cu rol de aparare) elibereaza enzime cu rol de scindare a tesuturilor. Prevenirea reactiilor extreme se face cu ajutorul unei enzime cu rol de neutralizare, care circula in sange: inhibitorul de alfa-1-proteinaza (numita si alfa-1-antitripsina). De aceea, persoanele care au o lipsa congenitala a enzimei inhibitoare de alfa-1-proteinaza dezvolta o forma grava de emfizem pulmonar. Aceasta lispa enzimatica congenitala se intalneste insa foarte rar (1-2 % din totalul cazurilor).
Cea mai frecventa cauza a emfizemului pulmonar cronic o reprezinta fumatul. Pe langa faptul ca fumul de tigara contine substante care inactiveaza inhibitorii de α1-proteinaza, fumatorii prezinta un risc crescut de infectie. Inflamatia repetata a bronhiior duce la bronsita cronica. O manifestare tipica o constituie tusea matinala, la trezire, numita „tusea fumatorilor”, care se asociaza cu expectoratie urat mirositoare. Ca urmare a distensiei cailor respiratorii, elasticitatea plamanilor cedeaza odata cu anii, plamanii se dilata, sunt insuficient vascularizati, iar tesutul pulmonar se atrofiaza ireversibil.
Aparitia emfizemului pulmonar poate fi determinata si de cauze profesionale:
- supradestinderea mecanica a plamanilor (prin suflat);
- expunerea la pulberi si substante iritante. Aceste pulberi se gasesc in fragmentele de piatra, in minerit in general, dar si in diferite combinatii organice cum ar fi furajele, bumbacul neprelucrat;
- factorii chimici cu potential de risc sunt aluminiul, beriliu, cadmiu.
Supradestinderea mecanica a plamanilor determina distensie alveolara, urmata de emfizem. Categoriile profesionale supuse constant acestui risc sunt:
- muzicienii profesionisti (trompetistii);
- suflatorii in sticla (in trecut).;
Daca pentru fiecare caz particular se aduc dovezi care sa certifice ca aparitia emfizemului a fost determinata de una din cauzele enumerate, exista posibilitatea recunoasterii acesti afectiuni ca boala profesionala.
Diagnostic
Diagnosticarea emfizemului pulmonar se face in primul rand pe baza anamnezei si a rezultatelor de la examenul clinic. Auscultatia pulmonara releva diminuarea zgomotelor respiratorii, iar sunetul la percutie este sonor. Pacientii respira cu gura stransa.
Radiografia pulmonara evidentiaza semnele indirecte de emfizem:
- coastele orizontale;
- latirea spatiului intercostal;
- aplatizarea diafragmei, cu reducerea miscarilor respiratorii;
- transparenta marita a plamanilor pe filmul radiografic;
In stadiile avansate parenchimul pulmonar se fibrozeaza. Pot sa apara de asemenea spatii cavitare pline cu aer, numite bule de emfizem.
Cu ajutorul spirometriei se masoara volumele de gaz care intervin in respiratie si anumiti parametri functionali, care consolideaza diagnosticul si faciliteaza o clasificare precisa a bolii.
Complicatii
Emfizemul pulmonar se poate complica atat acut, cat si cronic.
Una din cele mai frecvente complicatii este pneumotoraxul spontan, caracterizat prin patrunderea de aer in spatiul intrapleural, datorita faptului ca alveolele pulmonare pocnesc. Emfizemul pulmonar poate fi agravat si de infectii respiratorii, deoarece acestea suprasolicita rezervele sistemului respirator. Complicatiile cronice sunt determinate de cresterea presiunii in circulatia pulmonara, ceea ce duce la insuficienta cardiaca dreapta si cor pulmonale.
Prognostic
Prognosticul bolnavului cu emfizem este prost, deoarece modificarile din structura parenchimului pulmonar nu regreseaza nici macar in urma tratamentului. Persoanele care au un deficit congenital al inhibitorului de α1-proteinaza manifesta primele simptome de emfizem pulmonar in jurul varstei de 30-40 de ani. Prognosticul se inrautateste daca boala se asociaza cu afectiuni secundare (cum ar fi cor pulmonale).
Manifestari clinice
In functie de modificarile aparute, emfizemul pulmonar se poate manifesta prin scaderea capacitatii de efort, dispnee severa, tuse cu expectoratie. Caracteristic este si toracele in forma de butoi. Faza expiratorie a respiratiei este prelungita, iar pacientii folosesc adesea buzele ca pe un mecanism de franare, expirand cu gura stransa, pentru a impiedica colapsul bronhiilor mici.
In functie de tabloul clinic, se disting doua tipuri de bolnavi cu emfizem pulmonar:
Tipul A-„pink puffer” sau „rosu gafaitor” cu predominanta emfizemului.
Bolnavul este slab, sufera de dispnee severa cu hipoxie, dar cu procent normal de dioxid de carbon in sange, insa fara semne de cianoza. Ocazional apare tuse seaca. Decesul survine de cele mai multe ori datorita insuficientei respiratorii.
Tipul B-„blue bloater” .
Bolnavul este supraponderal si cianotic, cu buzele si unghiile de culoare violacee datorita lipsei de oxigen. Dispneea este mai moderata decat in cazul tipului „pink puffer” si se acompaniaza adesea cu tuse productiva. Insuficienta cardiaca dreapta poate duce in acest caz la deces.
Tratament
Modificarile parenchimului pulmonar aparute in urma unui emfizem sunt ireversibile, astfel incat tratamentul vizeaza incetinirea evolutiei bolii si utilizarea cat mai eficienta a rezervelor existente. Se recomanda evitarea susbtantelor iritante si tratarea consecventa si la timp a infectiilor respiratorii. Intarirea musculaturii respiratorii se face prin fizioterapie. In cazul unui deficit enzimatic major se poate recurge la un inhibitor uman de α1-proteinaza. Bulele de emfizem de marimi mari pot fi indepartate chirurgical.
In stadiile avansate de emfizem pulmonar se impune administrarea constanta de oxigen, iar in cele foarte grave singura solutie este transplantul pulmonar.
Preventie
Cea mai buna metoda de prevenire a unui emfizem pulmonar este evitarea fumului de tigara. Infectiile care pot sa apara in bolile obstructive cronice pot fi prevenite prin doua vaccinari:
Vaccinarea antigripala
Vaccinarea antigripala se recomanda doar persoanelor din grupele de risc si trebuie repetata in fiecare an, deoarece tulpinile virusului gripal se diversifica de la an la an. Vaccinul este eficient doar in caz de gripa (influenza) si nu actioneaza in virozele respiratorii.
Vaccinarea antipneumococica
Vaccinul antipneumococic actioneaza impotriva unor bacterii foarte raspandite care determina pneumonia. Se recomanda repetarea vaccinului la fiecare 6 ani. Intervalele mai mici nu sunt indicate datorita riscului de efecte secundare grave. Grupele de risc in cazul carora se recomanda efectuarea vaccinului antipneumococic sunt astmaticii si cei cu bronhopneumonii obstructive cronice.
Tratament
Primul pas terapeutic in astmul bronsic este renuntarea la substantele care declanseaza criza.
Tratamentul medicamentos al astmului bronsic presupune in principal doua categorii de medicamente: bronhodilatatoare si antiinflamatoare. Antiinflamatoarele (corticosteroizi) actioneaza impotriva procesului inflamatori cronic, diminuand inflamatia si formarea de secretie bronsica in caile respiratorii. Corticoizii se inhaleaza, actionand direct, la nivel local, cu un minimum de efecte secundare in tratamentul de durata al astmului bronsic.
Tratamentul se administreaza in functie de faza bolii. In stadiile avansate se folosesc, pe langa costicosterozii inhalatori, bronhodilatatoare cu actiune retard ( beta-2-simpatomimetice). Aceste substante similare adrenalinei au efect bronhodilatator prin relaxarea musculaturii respiratorii.
Beta-simpatomimeticele amelioreaza simptomatologia bolii, dar nu actioneaza asupra cauzei.
Substantele bronhodilatatoare au actiune imediata sau retard. Beta-simpatomimeticele cu actiune retard amelioreaza simptomele pentru un interval de pana la 12 ore, pe cand bronhodilatatoarele cu actiune imediata se folosesc in formele acute, cand eficienta medicamentoasa trebuie sa se instaleze in cateva minute. Administrarea frecventa a acestor substante pentru combaterea simptomatologiei afecteaza insa negativ tratamentul de fond al astmului bronsic. Astfel, inflamatia cailor respiratorii cedeaza abia dupa saptamani sau chiar luni. Eficacitatea tratamentului in astmul bronsic se apreciaza si in functie de normalizarea pe termen lung a functiei pulmonare.
Complementar cu corticoterapia si folosirea beta-2-simpatomimeticelor, pot fi luate in considerare si alte grupe medicamentoase. De exemplu, persoanele alergice la beta-2-simpatomimetice pot recurge la tratamentul cu bromura de ipratropiu- un bronhodilatator anticolinergic. Acelasi efect il au si derivatii de xantina (de exemplu teofilina), insa administrarea lor se face cu mare prudenta, deoarece diferenta dintre doza curativa si cea letala este foarte mica. Acidul cromoglicinic si nedocromilul sodic scad hipersensibilitatea mastocitelor din mucoasa bronsica, dar sunt folosite destul de rar. In ultimul timp a crescut importanta inhibitorilor de leucotrina, care se folosesc la adulti, in tratamentul de durata, in combinatie cu corticoterapia, mai ales in formele astmatice blande sau de severitate medie. La copiii mici (intre 1 si 6 ani) inhibitorii de leucotrina constituie tratamentul de electie, inlocuind beta-2-simpatomimeticele.
In formele blande si cele moderate de astm bronsic de cauza alergica se poate face hiposensibilizare, o procedura prin care organismul se obisnuieste cu alergenii prin administrarea lor treptata.
O noua metoda terapeutica este tratamentul cu anticorpi anti IgE in astmul alergic la copii. In cazuri izolate, tratamentul se foloseste, complementar, si la copiii/adolescentii mai mari de 12 ani, pentru imbunatatirea evolutiei astmului alergic persistent, cu manifestari grave.
Terapia inhalatorie
Substantele bronhodilatatoare pot fi administrate fie prin inhalare, fie oral (tablete). In mod uzual se prefera varianta inhalatorie, pentru ca substantele sa ocoleasca circuitul sanguin si sa ajunga, prin intermediul bronhiilor, direct la focarul de inflamatie, minimalizandu-se astfel efectele secundare si maximizandu-se efectul terapeutic.
Pentru a simplifica tratamentul astmaticilor si a evita folosirea mai multor inhalatoare, se recomanda folosirea preparatelor inhalatorii combinate, care contin atat substante bronhodilatatoare cat si antiinflamatoare.
In functie de modul de administrare, exista doua tipuri de dispozitive:
Spray, aerosoli presurizati dozati (MDI- metered dose inhaler) pentru administrare bucala;
Dispozitive pentru adminstrare de pulberi prin inspirare: diskhaler, turbuhaler;
In cazul copiilor trebuie avute in vedere anumite masuri de precautie foarte importante pe care le precizeaza medicul.
Tratamentul crizei de astm bronsic
Tratamentul crizei de astm bronsic se bazeaza in principal pe medicatia bronhodilatatoare: beta-2-simpatomimetice si, suplimentar, corticoterapie parenterala sau pe cale orala. Pacientul respira mai bine in pozitie sezand, dar in cazuri grave se poate institui si respiratie artificiala.
Tratamentul de intretinere
Tratamentul medicamentos de intretinere se recomanda doar in formele moderate si severe de astm bronsic si presupune inhalarea sau administrarea orala regulata de bronhodilatatoare cu actiune retard si corticoterapie. Suplimentar, se poate recurge si la stabilizatorii mastocitelor sau la teofilina.
Masuri suplimentare
Tratamentul astmului bronsic nu se bazeaza in nici un caz exclusiv pe medicatie. Masurile suplimentare ca activitatea fizica regulata, normalizarea greutatii corporale, fizioterapia si renuntarea la nicotina sunt deosebit de importante.
De asemenea, bolnavul trebuie sa fie foarte bine informat in legatura cu boala si sa se familiarizeze cu masurile terapeutice care il pot ajuta sa-si gestioneze problemele de sanatate. In acest sens, exista cursuri speciale de pregatire organizate de spitale, medici de specialitate, grupuri de sutinere sau centre de reabilitare a bolnavilor cu afectiuni respiratorii.
Pe langa tratamentul medicamentos, exista o serie de masuri terapeutice care pot imbunatati functia respiratorie si starea generala a pacientului. Fizioterapia poate oferi un ajutor pretios, la fel ca si gimnastica respiratorie, care ar trebui practicata in intervalele asimptomatice ale bolii. Scopul gimnasticii respiratorii este intarirea musculaturii si astfel a capacitatii respiratorii. Bolnavii invata si anumite tehnici de respiratie, cum ar fi cea in care buzele functioneaza ca o frana pentru curentul de aer. In cavitatea bucala se formeaza o presiune care se continua la nivel pulmonar, impiedicand colabarea celor mai mici cai respiratorii.
Trainingul pozitiv are de asemenea un efect pozitiv in astmul bronsic, prin influentarea functiei respiratorii. Simptomatologia astmatica poate fi ameliorata si cu ajutorul altor tehnici, cum ar fi exercitiile de meditatie si de concentrare sau yoga.
Prognostic
Prognosticul in astmul bronsic la copii este foarte bun. Cei mai multi prezinta simptome usoare si in mai mult de 50% din cazuri simptomatologia dispare complet la varsta adulta. Boala poate totusi sa recidiveze chiar dupa un interval asimptomatic de cativa ani.
Cu cat forma de manifestare a astmului bronsic in copilarie este mai severa, creste probabilitatea ca ea sa nu remita la varsta adulta. In orice caz, vulnerabilitatea sistemului bronsic ramane toata viata.
Formele grave de astm bronsic pot incetini dezvoltarea generala (somatica si mintala) a copilului. Decesul survine foarte rar.
Cauze
Agentii declansatori ai astmului bronsic sunt variati, determinand forme diferite de inflamatie bronsica. Pe langa factorul alergic, un rol important il joaca factorii iritanti nonalergici, cum ar fi: noxele din atmosfera, fumul de tigara, ceata, aerul rece, anumite medicamente. La copii astmul poate fi declansat si de suprasolicitarea fizica, caz in care se vorbeste de astmul de efort. De cele mai multe ori bolnavii reactioneaza la mai multi factori iritanti, iar forma patologiei este mixta. Factorii psihologici influenteaza de asemenea evolutia bolii.
Astmul bronsic de cauza alergica este o boala imunologica in care sistemul imunitar lupta impotriva unor substante care nu sunt daunatoare organismului. Cei mai multi astmatici au valori crescute ale imunoglobulinei E, un anticorp care intervine nu doar in imunitate, ci si in reactiile alergice.
Astmul bronsic se asociaza adesea cu rinoconjunctivita alergica si cu dermatita atopica. Afectiunile atopice se caracterizeaza de prevalenta in familie si sunt conditionate genetic. Componenta genetica furnizeaza insa doar o explicatie incompleta a bolii si nu este responsabila in exclusivitate de incidenta mondiala crescuta a bolilor alergice. Ea se combina cu influentele de mediu si stilul de viata sau schimbarea brusca a conditiilor de viata.
Astmul alergic
Cei mai frecventi alergeni ai cailor respiratorii sunt:
- Praful din casa, excrementele de acarieni;
- Aripile de pasari;
- Parul de animale;
- Sporii de mucegai;
- Parfumurile;
- Dizolvantii chimici;
- Aportul scazut de proteine in dieta;
- Igrasia;
Astmaticii reactioneaza cel mai frecvent la alergenii din casa, cum ar fi acarienii si parul de animale. Astmul alergic este o afectiune tipica a varstei copilariei si adolescentei, dar se manifesta, in cazuri rare, si la varsta adulta. Daca in cazul copiilor alergiile constituie cel mai important factor favorizant al bolii, la adulti anticorpii impotriva alergenilor apar in 30-50 % din cazuri. In mod normal, simptomele apar la cateva minute dupa contactul cu factorul alergen. In mai mult de jumatate din cazurile de etiologie alergica, apare o recidiva a simptomelor respiratorii la un interval de 6 pana la 10 ore de la prima criza astmatica.
Astmul profesional
Astmul profesional apare datorita contactului cu anumite substante de la locul de munca, care actioneaza ca alergeni. In mod clasic, se vorbeste despre alergia brutarului la faina, alergia frizerului la produsele de ingrijire sau la nichel, alergia tipografilor la coloranti si dizolvanti. Astmul profesional nu apare insa intotdeauna datorita unei alergii. Contactul cu substante iritante afecteaza in moduri diferite sistemul bronsic, iritandu-l. La alegerea unei meserii se recomanda a se avea in vedere diferitele predispozitii alergice.
Astmul infectios
Inflamarea de cauza virala a cailor aeriene afecteaza mucoasa respiratorie, facand-o mai vulnerabila pentru substante iritante si putand sa declanseze astfel un astm infectios. Aceasta etiopatogenie se observa mai ales la copiii mici,- dupa infectii cu virusul respirator sincitial si virusul paragripal- dar si la copiii mai mari- dupa infectii cu virusul gripal si cu rinovirus. In cazurile de astm care apar la varsta adulta, prezenta factorului alergic poate fi dovedita doar pentru un procent de 5 % din pacienti. De cele mai multe ori boala debuteaza in asociere cu o infectie a cailor respiratorii, chiar a sinusurilor paranazale, care va determina o hiperiritabilitate a sistemului bronsic. Debutul bolii, ca si in cazul alergiilor, pare a fi influentat de o predispozitie intrinseca, de aceea astmul infectios se mai numeste si atsm intrinsec sau endogen (datorita faptului ca nu se poate stabili nici o cauza exterioara a bolii), pe cand astmul provocat de influente exterioare, cum ar fi alergenii, chimicalele sau medicamentele, este desemnat prin denumirea de astm extrinsec sau exogen.
Astmul conditionat de medicamente
Astmul brosnic care se declanseaza pe fondul ingerarii de medicamente nu apare aproape niciodata izolat, ci numai in combinatie cu formele alergice. Aproximativ 10 pana la 20 % din astmatici reactioneaza alergic la anumite medicamente, cum ar fi analgezicele si antiinflamatoarele care contin acid acetilsalicilic. Crizele de astm se pot declansa si in urma administrarii de medicamente antihipertensive ca betablocantele. In acest caz nu este vorba de o alergie propriu-zisa, ci de o intoleranta medicamantoasa conditionata de un dezechilibru metabolic ereditar. Astmul conditionat de medicamente se intalneste mai ales la femeile de varsta a doua. Boala se manifesta prin rinoree, urmata de polipoza nazala care afecteaza grav respiratia.
Astmul de efort
Astmul de efort apare de asemenea in combinatie cu alte forme. Astfel, cei mai multi copii cu astm alergic, dar si o treime din adultii astmatici, sufera o criza dispneica in timpul si dupa suprasolicitarea fizica. Criza este favorizata de aerul rece si uscat. Gradarea efortului fizic, administrarea profilactica de bronhodilatatoare si alegerea unei activitati sportive adecvate (cum ar fi innotul) pot contribui semnificativ la reducerea simptomatologiei.
Diagnostic
Diagnosticarea asmului bronsic se face de cele mai multe ori pe baza anamnezei, care identifica simptomele recurente ale copilului. Specifice sunt sunetele suieratoare care insotesc respiratia. De o specificitate mai mica este tusea, care apare frecvent. Elocvente pot fi si informatiile privind evolutia simptomelor in timpul activitatii fizice si dupa, in cazul infectiilor respiratorii si in asociere cu factori profesionali sau boli ereditare.
Diagnosticul diferential al astmului bronsic se face cu bronsita acuta, tusea convulsiva, mucoviscidoza si patrunderea de corp strain in caile respiratorii.
Diagnosticul de certitudine pentru astmul bronsic se pune pe baza unor teste de apreciere a functiei pulmonare (spirometrie, plestimografie corporala totala), care identifica tipul si gradul de limitare a functiei respiratorii. Dat fiind faptul ca astmaticii au de obicei o problema in faza expiratorie a respiratiei, se vor determina capacitatea vitala si capacitatea reziduala functionala.
Pentru diagnosticarea astmului de efort se recomanda testarea functiei pulmonare in conditii de solicitare fizica. Daca in ciuda simptomelor astmatice, functia pulmonara a bolnavilor este normala, reactivitatea cailor respiratorii poate fi stimulata si prin inhalarea de histamina sau alti alergeni cunoscuti, sub supravegherea medicului.
In cazurile de rau astmatic se recomanda dozarea gazelor din sangele arterial (oxigenul si dioxidul de carbon). Diagosticarea astmului alergic se face prin teste sangvine care indica concentratia crescuta de imunoglobuline E, caracteristica in alergii. Identificarea alergenilor se face prin teste cutanate. In cazurile incerte se poate face un test de provocare bronsica, care consta in inhalarea unui factor alergen sau iritant incriminat. Daca testul provoaca simptome tipic astmatice, inseamna ca a fost identificat factorul declansator, iar pe viitor se recomanda evitarea lui.
Examenele radiologice nu arata modificari specifice in astmul bronsic, dar sunt folosite totusi la primul diagnostic si in cazurile cu evolutie grava.
Diagnostic
Diagnosticarea asmului bronsic se face de cele mai multe ori pe baza anamnezei, care identifica simptomele recurente ale copilului. Specifice sunt sunetele suieratoare care insotesc respiratia. De o specificitate mai mica este tusea, care apare frecvent. Elocvente pot fi si informatiile privind evolutia simptomelor in timpul activitatii fizice si dupa, in cazul infectiilor respiratorii si in asociere cu factori profesionali sau boli ereditare.
Diagnosticul diferential al astmului bronsic se face cu bronsita acuta, tusea convulsiva, mucoviscidoza si patrunderea de corp strain in caile respiratorii.
Diagnosticul de certitudine pentru astmul bronsic se pune pe baza unor teste de apreciere a functiei pulmonare (spirometrie, plestimografie corporala totala), care identifica tipul si gradul de limitare a functiei respiratorii. Dat fiind faptul ca astmaticii au de obicei o problema in faza expiratorie a respiratiei, se vor determina capacitatea vitala si capacitatea reziduala functionala.
Pentru diagnosticarea astmului de efort se recomanda testarea functiei pulmonare in conditii de solicitare fizica. Daca in ciuda simptomelor astmatice, functia pulmonara a bolnavilor este normala, reactivitatea cailor respiratorii poate fi stimulata si prin inhalarea de histamina sau alti alergeni cunoscuti, sub supravegherea medicului.
In cazurile de rau astmatic se recomanda dozarea gazelor din sangele arterial (oxigenul si dioxidul de carbon). Diagosticarea astmului alergic se face prin teste sangvine care indica concentratia crescuta de imunoglobuline E, caracteristica in alergii. Identificarea alergenilor se face prin teste cutanate. In cazurile incerte se poate face un test de provocare bronsica, care consta in inhalarea unui factor alergen sau iritant incriminat. Daca testul provoaca simptome tipic astmatice, inseamna ca a fost identificat factorul declansator, iar pe viitor se recomanda evitarea lui.
Examenele radiologice nu arata modificari specifice in astmul bronsic, dar sunt folosite totusi la primul diagnostic si in cazurile cu evolutie grava.
Tratamentul in functie de faza bolii
Tratamentul astmului bronsic se face in functie de faza de evolutie a bolii. Un parametru important in aceasta analiza este asa-numitul „ Peak-Flow”, care indica viteza de expirare a aerului din plamani. La persoanele sanatoase valoarea optima se situeaza intre 600-800 L/min. Masurarea acestui parametru se face cu ajutorul unui dispozitiv numit peak-flow-metru, care poate fi utilizat chiar de bolnav.
Caracteristicile tratamentului in functie de faza:
Faza 1- Astm intermitent
Simptomatologie:
Dispnee cel mult o data pe saptamana;
Dispnee nocturna cel mult de doua ori pe luna;
Peak-flow peste 80%.
Tratament:
Doar in caz de nevoie inhalarea de beta-2-simpatomimetice cu actiune imediata;Nu este necesara medicatia de fond;
Faza 2- Astm persistent usor
Simptomatologie
Simptomele revin saptamanal, dar nu zilnic;
Dispnee nocturna de mai mult de doua ori pe luna;
Peak-flow pana in 80%;
Tratament
Administrarea regulata a unui antiinflamator pe cale inhalatorie ( corticoid in doza redusa);
Alternativ se pot utiliza nedocromil (stabilizator al mastocitelor) sau inhibitori de leucotrina;
In caz de nevoie se poate administra pe cale inhalatorie un bronhodilatator cu actiune
retard (beta-2- simpatomimetic);
Faza 3- Astm persistent moderat
Simptomatologie
Simptomele se manifesta zilnic;
Pot sa apara si noaptea, de mai multe ori pe saptamana;
Peak-flow intre 60-80%;
Tratament
Adminstrarea regulata a unui antiinflamator pe cale inhalatorie (corticoizi in doza joasa pana la moderata);
Administrarea pe cale inhalatorie a unui beta-2-simpatomimetic cu actiune retard;
Optional: teofilin tablete cu actiune retard si inhibitori de leucotrina;
In caz de nevoie se inhaleaza un bronhodilatator cu actiune imediata;
Faza 4- Astm persistent sever
Simptomatologie
Simptomele se manifesta pe termen lung, cu intensitate diferita, atat in timpul zilei cat si noaptea;
Limitarea. considerabila a capacitatilor fizice;
Peak-Flow matinal mai mic de 60%, cu oscilari evidente in timpul zilei;
Tratament
administrarea regulata a unui antiinflamator pe cale inhalatorie (corticoterapie in doza ridicata);
suplimentar se administreaza un beta-2-simpatomimetic cu actiune retard sau uneori, teofilina sau un corticosteroid (oral);
in caz de nevoie se poate administra si un bronhodilatator cu actiune retard;
Masuri preventive
Masurile preventive in astmul bronsic vizeaza evitarea crizelor de rau astmatic si limitarea efectelor pe termen lung.
Datorita faptului ca aerul uscat reprezinta un factor iritant pentru bronhii, este important sa se asigure umiditatea aerului in camera unde locuieste bolnavul. Pe cat este posibil, se recomanda ca alegerea locului de resedinta sa se faca tinandu-se cont de sensibilitatea climatica, care variaza in functie de individ. Prevalenta alergenilor in aer este mai scazuta in zonele de munte si la mare. In cazul alergiei la polen se recomanda schimbarea temporara a resedintei copilului ( de exemplu la mare) mai ales in perioadele critice, cand in aer este mult polen.
Se interzice cu desavarsire fumatul in camerele in care locuiesc copii cu astm bronsic. Fumatul influenteaza negativ atat frecventa crizelor astmatice cat si evolutia acestora. In cazul copiilor care se imbolnavesc de astm datorita unei inflamatii bacteriene a sinusurilor sau a bronhiilor, se recomanda tratarea timpurie si consecventa cu medicatie antibiotica a sinuzitei bacteriene sau a bronsitei acute. Tratamentul cu antibiotice nu trebuie instituit in nici un caz ca tratament de intretinere.
In cazul astmului alergic se recomanda evitarea alergenilor din atmosfera sau din alimentatie. Uneori se impune renuntarea la animalele de casa sau schimbarea asternuturilor sau a pernelor. In comert se gasesc perne hipoalergenice. Cateodata se dovedeste eficienta si procedura de hiposensibilizare.
In ceea ce priveste dieta, nu exista limitari generale pentru astmatici. Exceptia o constituie persoanele cu alergie sau intoleranta alimentara. In rest, se recomanda o dieta echilibrata, bogata in vitamine si minerale. Pentru a facilita expectorarea secretiei bronsice, persoanele astmatice ar trebui sa aib un aport suficient de lichide.
Daca boala astmatica se manifesta cu febra, antipireticele de electie ar trebui sa contina mai degraba paracetamol decat acid acetilsalicilic, datorita faptului ca aspirina nu este tolerata bine mai ales de copiii mari si poate declansa astmul bronsic. In cazuri mai rare, intoleranta medicamentoasa care duce la astm bronsic poate fi determinata si de alte substante din aceeasi clasa (antiinflamatoare nesteroidiene): ibuprofen, diclofenac, indometacin. Astmaticii ar trebui sa evite si unele medicamente hipertensive, ca de exemplu betablocantele. Folosirea acestora nu se impune insa la copii decat in cazuri exceptionale.
Prevenirea crizelor de rau astmatic se face printr-un tratament continuu, care trebuie supravegheat si adaptat regulat. Pentru a controla continuu evolutia bolii si eficacitatea terapeutica, este utila masurarea regulata a functiei respiratorii cu ajutorul unui peak-flow-metru.
In cazul copiilor cu forme grave de astm, care au avut nevoie in trecut de respiratie artificiala si sunt oricand expusi riscului de a li se opri respiratia (apnee), se recomanda ca parintii sa aiba mereu la dispozitie un preparat pe baza de adrenalina (sau o substanta cu efect similar) pentru injectare subcutanata. In general, se recomada ca astmaticii sa poarte asupra lor un document in care se consemneaza boala de care sufera, alergenii la care sunt sensibili, medicamentele pe care le folosesc, persoanele care trebuie informate in caz de urgenta si care este atitudinea de urgenta.
Datorita faptului ca astamaticii prezinta un risc crescut de infectie pulmonara cu pneumococi, ar trebui luata in considerare vaccinarea antipneumococica. Eficienta vaccinului antigripal pentru astmul bronsic nu a fost insa dovedita.
Postări
